Cauta in stiri

RSS Feed

interviu

In asteptarea etapei a treia a Dementor KTM Motocross Cup

28.06.2012
Foto ©: Vectra Zarnesti

In imediata apropiere a evenimentului ce se va petrece duminica, adica a treia etapa a cupei Dementor KTM Motocross Cup, baietii de la site-ul oficial au pregatit un material interesant, in compania lui Marcel Butuza. S-a discutat despre circuitul de motocross de la Breghina-Zarnesti. Hai sa urmarim materialul:

Actiunea se reia in Dementor KTM Motocross Cup! Dupa doua etape desfasurate „la campie”, cea inaugurala de la Prundu, pe malul Dunarii si cea de la circuitul Gorgota-Ciolpani, anulata din cauza precipitatiilor masive, pe 30 iunie, motocrosistii se vor muta cu mic cu mare la munte, pe circuitul de Breghina-Zarnesti, operat de catre clubul sportiv Vectra.

Marcel Butuza, motociclistul care a pus bazele clubului Vectra Zarnesti se declara incantat de noutatile care descriu Dementor KTM Motocross Cup: „Faptul ca sunt promovati copiii este imbucurator. Ma bucura faptul ca se intampla ceva nou in motociclism, ca un grup de oameni a luat o initiativa care ajuta sportul cu motor”. Circuitul de la Zarnesti este cel mai vechi circuit de motocros din tara, un loc cu foarte multe amintiri pentru Marcel Butuza: „Aici am urmarit pentru prima data o etapa de motocros, se intampla prin 1975, 1976, sunt mai bine de 35 de ani de atunci. Tot aici m-am indragostit de sportul cu motor, dupa care am facut tot ce am putut pentru a ajunge sa il practic. Nici in anii ’70, sportul cu motor nu era la indemana oricui, si pe atunci era dificil sa practici astfel de sporturi”, spune Marcel Butuza.

Campionul brasovean nu a uitat nici cursele la care a alergat impreuna cu legendele motocrosului romanesc: „Pe circuitul de la Zarnesti, multi campioni romani si-au aratat priceperea la motocros, este vorba despre Ernest Mulner, Dorin Titilincu, Alexandru Ilies. Tot la Zarnesti si-a desfasurat activitatea Paul Mulner, tatal lui Ernest Mulner, unul dintre cei mai buni antrenori de motocros pe care i-a avut Romania, un nume lasat in umbra pana in 1989, datorita rezonantelor sasesti”.

Dementor KTM Motocross Cup ajunge asadar pe 30 iunie pe un circuit ce poate fi privit ca un templu al motocrosului romanesc, un circuit care este o adevarata provocare pentru sportivi: „Desi contine toate elementele tehnice necesare pentru a testa abilitatile pilotilor, circuitul ramane foarte rapid. Se creeaza un ritm caruia nu-i poti face fata daca nu esti foarte bine antrenat fizic, riscand sa te accidentezi”, spune Marcel Butuza.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.