Cauta in stiri

RSS Feed

analize

Viitoarele Honda si puterea viselor

21.05.2009
Foto ©: Igor Chak

PR-ul este important dar capacitatea aparent binara a cuvintelor - de a le da intotdeauna dublu sens, face ca orice slogan sa aiba si reversul medaliei. In cazul Honda este tocmai puterea viselor (motto-ul lor fiind “the power of dreams”), o promisiune destul de controversata si de dificil de satisfacut. Se afla ea cu adevarat in mainile consumatorilor si pot oare ei sa si-o exercite la discretie?

Printre fanii cu sperante futuriste ma numar si eu, care intrevad o imbracaminte noua pentru brandul firmei nipone, una ceva mai eco si demna de mileniul III. Ecuatia este bineinteles mult mai complexa si include de la lipsa inovatiei pana la costurile pentru R&D (Research and Development) si disponibilitatea resurselor materiale, carora li se adauga, doar la final, nevoile si bunastarea clientilor. E un sistem cu multe rotite in miscare, fiecare dintre ele contribuind in felul sau unic la reglementarea nivelului de cat anume poti visa dar si a dozei de realism.

Una dintre mostenirile generatiei de la inceputul acestui nou secol pare a fi o spaima, perfect justificata dealtfel, a lipsei resurselor energetice si a unei planete din ce in ce mai poluate. Dupa cum s-a dovedit prea bine in istorie, frica este la randul ei o motivatie sociala si psihologica destul de puternica, care poate atrage schimbari radicale in felul in care actioneaza oamenii. 

Asadar, pe vrute sau nevrute, constiinta eco pare sa iasa incet-incet la suprafata, sustinuta constant si inginereste de catre media, de comunitatea stiintifica internationala si in ultimul rand de individ, care nu poate decat sa se intrebe cu ce se va deplasa maine la serviciu si cum poate face ca mediul care il inconjoara sa nu se transforme intr-un desert feroce.

Iar aici putem reveni la Honda sau, de ce nu, la toate marile companii producatoare de mijloace de transport,  fara de care visele marete din viitorul apropiat vor fi unele legate mai mult de supravietuire decat de evolutie si de progres.

Eforturile din ultimii 10 ani de a reduce consumul si aparitia motoarelor hibride sunt binevenite dar ne lasa totusi sa intelegem ca suntem in continuare dependenti de aceleasi resurse poluante si pe cale de disparitie. Nu am cum sa nu fiu de acord cu simpaticul personaj de la Top Gear, Jeremy Clarkson, care sustine si el ca aceasta taraganare nu este sanatoasa si ca poate “a sosit timpul sa aruncam inima bestiei, motorul cu ardere interna”.

Ar fi frumos sa ne lasam prada idealismului si sa credem ca schimbarea poate veni atata timp cat liniile de productie din lume inca scot pe banda rulanta masini si motociclete optimizate, dar tot pe baza de petrol. Imbunatatiri majore la nivelul infrastructurii nu se pot manifesta decat doar atunci cand tehnologia va evolua suficient pentru a permite lansarea de modele  propulsate de metode alternative, care sa le surclaseze pe celelalte ca volum de productie. Este un cerc vicios, din care este destul de dificil de iesit.

Am putea spune ca exista deja cererea, nu mai trebuie decat satisfacute cerintele, aparent usoare: costul final, autonomia de drum si tipul de combustibil. Daca in cazul automobilelor spatiul aflat la dispozitie poate inlesni aceasta tranzitie, la motociclete lucrurile sunt ceva mai complicate. Limita pana la care poti condensa tehnologie pe metrul patrat este repede atinsa, e suficient sa ne gandim la bateriile disponibile de pe piata pentru a vedea cateva inconveniente majore. In primul rand sunt mult prea grele iar apoi ofera un randament scazut. Supermoto-ul firmei Zero pare perfect pentru oras, oferind o autonomie de 90 km si un timp de incarcare de 4 ore dar presupune satisfacerea catorva conditii pe care putini motociclisti si le permit sau si le doresc. Cati oare sunt cei dispusi sa investeasca intr-un motor care nu le permite nicio escapada mai lunga si care ii leaga in permanenta de prize asemenea unui cordon ombilical?

Planeta ca planeta dar tot practica isi are de spus ultimul cuvant. Iata o situatie care demonstreaza cel mai bine ca frica este mai degraba modelata tot de catre cerintele economice si ca atata timp cat in practica nu se pupa, in teorie conteaza ceva mai putin deznodamantul.

Apropo de practica, un timp ceva mai realist de incarcare ar fi o jumatate de ora, insotit de o autonomie de macar 150 km. In acest caz, am fi macar inclinati la un scurt popas necesar oricum pentru a dezamorti fesele inghetate in sa, care poate fi lejer combinat cu o pauza de reincarcare a bateriilor, spirituale si materiale.

Bineinteles, in cazul Romaniei, mai ramane problema prelungitorului si a discutiei cu Nea Ionel de la parter sau din sat, care trebuie sa se indure contra unei modeste sume sa-ti ofere acces la nepretuita sa priza. In orice caz, este o ipoteza ceva mai realista si se intrevede chiar posibilitatea de a se folosi actualele benzinarii, transformate in parcuri temporare, care pot sa-si sustina in continuare activitatea principala, ajutate de una comerciala secundara de aceasta data, creata de noul flux de consumatori. Daca tot ai o jumatate de ora la dispozitie, macar o cafea tot iti iei pana la urma.

Toate acestea sunt inca ganduri indepartate si probabil ca sunt slabe sansele sa vedem mai devreme de 2020 asemenea prototipuri de motoare scoase din laboratoarele marilor producatori, chiar si atunci probabil adresate strict unei anumite clase si nicidecum motociclistului de rand, care va lua cel mai probabil calea bancii pentru a obtine un imprumut, nici macar acela destinat unui motor nou de ultima generatie.

Intr-un final, ar trebui sa ne reamintim ca nu exista nicio intentie pentru un program gen “Rabla” adresat motocicletelor, fiind vazute mai degraba ca un produs exotic si de lux, decat ca o alternativa viabila la celelalte mijloace de deplasare. 

Totusi, inceputul se afla in speranta si in rabdarea de a accepta o schimbare lenta si treptata, motiv pentru care cativa designeri entuziasti au si ales sa-si prezinte visele lor asupra a ceea ce ar putea insemna Honda in viitorul apropiat.

John Mahieddine intrevede o Honda Fuz-O sau Hovercar
, capabila de a se deplasa atat pe orizontala cat si pe verticala la viteze de peste 400 km/h, cele patru turbine care o ajuta sa se deplaseze fiind controlate de doua joystick-uri, asemanator celor folosite in simulatoarele de zbor.

Pedalele familiare sunt la locul lor, anume acceleratia si frana, fiind si singura asemanare cu vehiculele pe care suntem obisnuiti sa le vedem sau sa le conducem.

Pentru a mentine un standard ridicat de siguranta, intreg ansamblul ar trebui sa fie ajutat de un sistem centralizat care ar preveni orice coliziune in mers, apeland in permanenta la propriul receptor GPS pentru a se raporta la pozitia altor vehicule in timp real. Un sistem ultra-modern de airbag-uri ne aduce aminte de Honda Goldwing, urmand  insa sa se declanseze de data aceasta pe exterior, cu intentia de a proteja atat conducatorul si pasagerii cat si intreg vehiculul.

La 400 km la ora slabe sanse sa mai ramana ceva intact in urma unui impact dar ideea unui hover craft ramane totusi dezirabila.

Igor Chak se apropie ceva mai mult de lumea moto in conceptul sau
si isi vede vechiul CB de 750 re-adus undeva in prim plan in 2015, fiind de aceasta data propulsat de un motor pe hidrogen. Motocicleta ar trebui sa aiba un bord de tipul display cu O-LED-uri, de 5 inci si capabil de multi-touch, care sa se poata conecta prin 3G sau Wi-Fi la Google Maps ori sa se foloseasca de softuri proprietare pentru a calcula pozitia vehicului, viteza, distanta pana la destinatie si tot felul de alte informatii in general utile de avut la drum.

Fiindca tot vorbeam despre GPS-uri, dispozitive ce au ajuns sa fie suficient de accesibile pentru a le vedea chiar si pe motoare (un cuvant relativ “trendy” acum), ar trebui sa ne uitam si la designul lui Stephen Dettman, care nu are inca nimic in comun cu Honda dar, a carui idee visatoare este poate cea mai apropiata de prezent.

Motomap este in realitate un nou dispozitiv GPS destinat motociclistilor, sub forma unui tankbag, care foloseste panouri solare in combinatie cu un display touchscreen pentru a face viata ceva mai usoara amatorilor de curse lungi.

Incotro se indreapta industriile producatoare de masini si motociclete si care vor fi tehnologiile dominante sunt intrebari care inca nu si-au gasit raspunsuri definitive pentru urmatorul secol. Ceea ce este cert e ca in urmatorii zece ani vom vedea din ce in ce mai multe optimizari ale consumului si reduceri a noxelor, aparitia touch screen-urilor in locul bordului clasic, cea a sistemelor de navigatie asistate prin GPS ( bineinteles, se presupune ca Galileo sa fie operational in 2013) si frane ABS, devenite aproape standard in cazul unor constructori precum BMW. Cu ceva noroc poate ca vom avea parte de mai multe surprize, cum ar fi spre exemplu o cutie de viteze controlata magnetic, dupa cum sugereaza patentul de anul trecut al celor de la Greenblum & Bernstein.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.