Cauta in stiri

RSS Feed

modele 2012

E fermecator, e impunator, e Z 1000 SX

Costi Radoi | 18.01.2012
Foto ©: kawasaki

Aceasta noua aparitie in linia de produse Kawasaki, nu face altceva decat sa trezeasca in noi visele cu Batman, pe care le aveam in copilarie. Unghiurile si statura motocicletei o fac sa fie efectiv fantastica.

Asa cum spune si brosura, aceasta motocicleta este un “sport touring cu stil contemporan”. Cu alte cuvinte, este o combinatie intre agresivitatea si impactul visual pe care-l ofera Z 1000 insa are un plus in ceea ce priveste adaptarea la drumul intins.

 

Unii spun despre Z 1000 SX ca este versiunea naked a anului trecut, la care s-au montat carene, insa e un pic mai mult de atat. S-a lucrat intens la o noua admisie de aer, la un nou set-up al supensiilor, dar cel mai important, s-a lucrat la design si confort, lucru care conteaza foarte mult, deoarece noi toti cumparam o motocicleta in primul rand cu inima.

Astfel, pe langa rezervorul generos pe care deja il avea Z 1000, noua versiune SX mai prezinta si suporti pentru genti laterale, o carena fata cu parbriz reglabil si un bord ce pe mine ma incanta foarte mult.

Marturisesc faptul ca nu am fost prea incantat de bordul acela galben aparut pe versiunea naked. Fara contact, dupa parerea mea, arata de zici ca e stricat, insa cu noul bord se pare ca o intoarcere la radacini a fost chiar benefica.

Inima lui Z 1000 SX este aceeasi cu care am fost obisnuiti pe versiunea naked: un motor cu 4 cilindri in linie, cu 2 axe cu came antrenate prin lant, 16 valve, racire cu lichid, capacitate cilindrica de 1043 cmc si 138 de ponei naravasi.

Z 1000 SX cantareste 228 kg in versiunea pentru curajosi si 231 kg in versiunea cu ABS.

Motocicleta este clar o aparitie impresionanta, este masiva si masculina si tocmai din acest motiv, parerea mea este ca va rupe multe inimi aratandu-si corpul in showroom, fie ca e verde cu negru sau argintiu cu negru, acestea fiind culorile oficiale.

Si pentra ca orice model cu impact visual atrage o gramada de clienti, Kawasaki a pus la dispozitie o lista de accesorii de-a dreptul impresionanta, unde pe langa deja banalele crash-protectors si mansoane incalzite, genti laterale si top case in culoarea motocicletei, gasim si gentute de interior textile ce se folosesc impreuna cu gentile laterale rigide, sa cu gel si monograma, protectii anti arsuri pentru calcaiul cizmei si set de doua tobe Akrapovic din fibra de carbon.

In incheiere, iata ce pot spune scepticilor care zic ca e Z 1000 SX reprezinta versiunea veche cu carene si ca nu e nicio diferenta: si Megan Fox e aceeasi, insa una este aparitia angelica de la o petrecere Hollywood-iana si alta este tinuta jeans cu care face piata.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.