Cauta in stiri

RSS Feed

noutati EICMA

Piaggio a lansat MP3 Hybrid

06.11.2008
Foto ©: Piaggio

Piaggio a lansat in cadrul salonului EICMA un scuter cu motorizare hibrida care va revolutiona transportul urban, acesta fiind o posibila reactie la recenta lansare a conceptului hibrid Peugeot HYmotion3. Avand la baza cunoscutul model cu trei roti MP3, noul Piaggio foloseste un sistem sofisticat ce combina puterea unui motor cu ardere interna cu cea a unuia electric.

Atat motoarele termice cat si cele electrice au avantajele si dezavantajele lor, deseori acestea fiind complementare. Primele ofera o putere si autonomie mai mare, dar produc noxe poluante fie ele si in limitele Euro 3, in timp ce motoarele electrice cu zero emisii sunt capabile de un sprint considerabil dar au o autonomie si viteza mai mica.

Piaggio MP3 Hybrid dispune de o motorizare hibrida in care un motor cu ardere interna si unul electric sunt legate mecanic si electronic intre ele pentru a livra simultan putere la roata, odata cu un consum scazut de carburant cat si mai putine emisii poluante.

Cutia de viteze automata, aprinderea electronica si sistemul inovativ ride-by-wire asigura utilizatorului toate facilitatile de care are nevoie, comenzile fiind identice cu cele ale unui scuter standard. Singurul lucru in plus este un comutator prin care se poate opta pentru unul din cele patru moduri de functionare: doua hibride si doua electrice.

Scuterul poate functiona si doar cu ajutorul acumulatorilor electrici, avand un indicator de incarcare pe bord, perioada totala de reincarcare, ce se realizeaza cu ajutorul unui cablu normal, fiind doar de trei ore.

Compania italiana a reusit sa imbine doua scutere intr-unul singur, obtinand un nou mijloc practic de transport, usor de folosit, ieftin de utilizat si putin daunator mediului inconjurator.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.