Cauta in stiri

RSS Feed

modele speciale

Ridley Vintage Motorbikes 2009

06.03.2009
Foto ©: Ridley Motorbikes

Chiar daca in mod normal nu luam in considerare orice are doua roti si un motor, nu am putut ignora noua linie de biciclete motorizate a producatorului american Ridley Motorcycles, cunoscut mai bine pentru  motocicletele sale cu transmisie automatica.

Linia Ridley Vintage Motorized Bicycles este alcatuita din cinci modele diferite, fiecare trimitandu-ne la o alta perioada in timp prin caracteristicile sale. Modelul The 1903  este vopsit in negru si are un look clasic pus in evidenta de liniile aurii si pneurile albe. The Twin vine ca un tribut adus motocicletelor britanice din anii 1920, verdele inchis, saua bej, anvelopele cu talon alb si placuta inscriptionata conferind modelului o identitate unica. The MP reprezinta in viziunea celor de la Ridley o motocicleta de armata, cat mai practica, cu doua portbagaje si o culoare tipica vechilor Jeep-uri Willis. In cele din urma, The Flyer reda aerul motocicletelor din anii 1930, aripile si grafica ce imita lemnul fiind dupa compania americana caracteristicile emblematice ale acelei perioade.

Motocicletele utilizeaza propulsoare monocilindrice in doi timpi, de 49 si 70 cmc, atingand cu ajutorul acestora o viteza de 40 km/h respectiv 55 km/h, suficienta pentru o plimbare si pentru a inlocui mersul pe jos la servici. Partea interesanta este ca orice model se poate comanda cu sau fara motor: astfel pretul fara motor al bicicletei simple va fi de 1.440$ in timp ce varianta motorizata va mai creste pretul cu 559$.

Linia Ridley Vintage Motorbikes inseamna mai mult decat niste simple vehicule practice. Aceste creatii unice sunt apreciate datorita stilului, finisarii si calitatii asamblarii iar atentia pentru detalii le transforma in adevarate opere de arta. Pentru mai multe detalii accesati site-ul Ridley Motorcycles.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.