Cauta in stiri

RSS Feed

modele electrice

Xenophya Design prezinta EV-0 RR

Paul Lozba | 08.03.2009
Foto ©: Xenophya Design

Xenophya Design prezinta primele imagini ale motocicletei electrice EV-0 RR. Aceasta a fost proiectata de Evo Design Solutions pentru a concura in TTXGP, prima competitie pentru motociclete ecologice, ce va face parte din Isle of Man TT 2009.

Compania britanica Evo Design Solutions a cerut ajutorul celor de la Xenophya pentru partea de design dar si pentru expunere mediatica. Ilustratiile realizate de acestia ne prezinta un design cel putin impresionant si ne demonstreaza ca si motocicletele electrice pot fi atractive.

Prototipul EV-0 RR a fost gandit special pentru curse si este construit in jurul cadrului monococa din carbon, ce tine loc si de carene, proiectat de Peter Williams, fost designer la Lotus. Motocicleta este propulsata de doua motoare electrice identice, alimentate de 100kg de baterii, pentru a produce o curba de cuplu cu posibilitati mari de reglare.

Suspensia fata de tip monobrat este o evolutie a celei de pe Yamaha GTS 1000, proiectata si testata de Steve Lindsell, fost pilot britanic recunoscut pentru performantele sale in curse la bordul unor motociclete mai neobisnuite. Lindsell a reusit sa obtina cu modelul GTS, un sport tourer masiv total nepotrivit pentru curse, un respectabil loc 6 in 1995 la cursa Formula One a competitiei Isle of Man TT.

La TTXGP, EV-0RR va fi rivalul direct al motocicletei americane Mission One si va fi pilotat de fiul lui Steve, Olie Linsdell in varsta de 21 de ani, castigator la raliul Manx GP.

Via | Motorcycle Builders

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.