Cauta in stiri

RSS Feed

calificari

Pedrosa in pole position la Sepang

18.10.2008
Foto ©: MotoGP.com

Pilotul echipei de uzina Honda, Dani Pedrosa, a reusit in ultimul tur din etapa de calificare un timp care ii permite plecarea din pole position in cursa de duminica, reusind astfel a doua clasare in fruntea grilei de start pe anul acesta.

Spaniolul a reusit performanta de a se clasa in fruntea plutonului dupa ce in ultimul sau tur a scos un timp mai bun fata de actualul campion MotoGP, italianul Valentino Rossi, care va pleca maine de pe pozitia a doua a grilei de start. Ultimele cinci minute ale sedintei de calificare au fost si cele mai furtunoase cu numeroase rasturnari de situatii in clasament. Astfel majoritatea pilotilor si-au imbunatatit timpii prin utilizarea pneurilor de calificare. Atat Casey Stoner, Andrea Dovizioso cat si Rossi au fost in fruntea clasamentului pe parcursul calificarilor insa doar ultimul dintre acestia a reusit sa ramana in primul rand la sfarsitul sedintei. Conditiile meteo nu au fost favorabile astfel pista nu era complet uscata in momentul cand Pedrosa a reusit pole position cu pneurile Bridgestone.

Valentino Rossi va pleca in cursa de duminica al doilea, fiind in primul rand pe grila alaturi de coechipierul sau de la echipa de uzina Yamaha, Jorge Lorenzo, care reuseste clasarea consecutiva cu numarul cinci in prima linie. Astfel pozitiile ocupate de cei trei vor fi foarte importante tinand cont de faptul ca din 1999 si pana in prezent castigatorul cursei din Malaysia a plecat totdeauna din prima linie.

Coechipierul lui Dani Pedrosa la echipa Repsol Honda, Nicky Hayden, va pleca primul din a doua linie, urmat de pilotul echipei Yamaha Tech 3, Colin Edwards, cel mai rapid in sesiunea de vineri. Randul al doilea este completat de pilotul echipei JiR Team Scot, Dovizioso  iar linia a treia fiind una ocupata de Casey Stoner, Loris Capirossi si Randy de Puniet.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.