Cauta in stiri

RSS Feed

piloti noi

Pramac Racing anunta pe Kallio si Canepa pentru 2009

19.10.2008
Foto ©: MotoGP

Pramac Racing, echipa care in prezent concureaza in MotoGP sub titulatura Alice Team, a anuntat ca va alinia la startul sezonului viitor doi noi piloti, si anume pe Mika Kallio respectiv Niccolo Canepa.

Kallio avanseaza la clasa regina dupa doi ani de 250cc, in timp ce Canepa a fost in ultimul sezon pilotul de teste Ducati. Amandoi vor pilota motocicleta Ducati Desmosedici GP9, diferita prin cadrul realizat din fibra de carbon, la fel cu cea care va fi folosita de catre pilotii echipei de fabrica din campionatul viitor, Casey Stoner si Nicky Hayden.

Paolo Campinoti, directorul Pramac Racing Team, a explicat decizia sa de a utiliza doi piloti tineri, si in acelasi timp a laudat actuala componenta Alice Team, afirmand:

"Suntem foarte bucurosi ca avem doi piloti extrem de promitatori in Kallio si Canepa. Mika se descurca chiar bine la 250cc si suntem increzatori ca va fi capabil sa continue trend-ul pozitiv in clasa de top. Niccolo si-a aratat abilitatile pe Ducati Desmosedici in timpul sezonului de teste si aceasta a convins Ducati si pe noi sa-l lasam sa intre in MotoGP."

"Impreuna cu Ducati am fost de acord sa cream un fel de Junior Team. O parte din mine este trista pentru ca nu putem continua cu pilotii nostri actuali, Toni Elias si Sylvain Guintoli, deoarece au facut multe pentru Alice Team in timpul sezonului curent. Vreau sa le multumesc public pentru munca lor si pentru ca ne-au adus doua podiumuri de neuitat. Le urez un viitor bogat in succese si fericire."

In timp ce Canepa a acumulat destula experienta pe modelul de 800 cmc, nu se stie cu siguranta cand va debuta Kallio pe motocicleta de MotoGP.

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.