Cauta in stiri

RSS Feed

rezultate

Rossi a cucerit Laguna Seca

21.07.2008
Foto ©: MotoGP

Multiplul campion mondial Valentino Rossi si-a trecut in cont primul succes din cariera pe circuitul californian de la Laguna Seca, duminica, in runda cu numarul 11 a sezonului 2008, invingandu-l pe campionul en-titre Casey Stoner la capatul unei curse electrizante.

Plecat pentru a cincea oara consecutiv din pole position, Stoner s-a confruntat rapid cu determinarea italianului Rossi care, dupa trei esecuri la rand, a atacat decisiv inca din primul tur al celor 32 programate.

Dupa un scurt duel cu fostul campion mondial Nicky Hayden, 'Doctorul' a intrat in 'operatia' Casey Stoner, primul loc in cursa fiind obtinut in virajul Corkscrew, unul dintre cele mai frumoase si periculoase locuri din lumea curselor.

Mai rapid in linia dreapta unde a beneficiat de puterea suplimentara a motorului sau Ducati, Stoner a trebuit sa se recunoasca invins pe sectiunea virajata a circuitului, unde Yamaha lui Rossi si determinarea italianului s-au dovedit decisive in economia cursei.

Dupa dueluri pasionante roata la roata care au tinut cu sufletul la gura intreaga asistenta, lupta dintre cei doi campioni a luat sfarsit cu opt tururi inaintea finalului, cand Stoner a ratat zona de franare dinaintea intrarii in linia dreapta din fata boxelor.

Australianul de la Ducati a revenit pe circuit, dar diferenta fata de Rossi nu a mai putut fi recuperata pana la final. In final Valentino Rossi a castigat in fata lui Casey Stoner cu un avans de 13 secunde, podiumul fiind completat de un alt australian, Chris Vermeulen, reprezentant al constructorului Suzuki.

In clasamentul general conduce Rossi, cu un total de 212 puncte, fiind urmat la 25 de puncte de Casey Stoner. Acesta a profitat de neparticiparea lui Dani Pedrosa la Grand Prix-ul Statelor Unite si a urcat astfel pe locul secund.

Pentru Campionatul Mondial de Motociclism Viteza urmeaza vacanta de vara de trei saptamani, urmatorul Mare Premiu fiind programat pe 17 august pe circuitul din Brno (Cehia).

Sursa: Onlinesport.ro

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.