World Superbike
Haga isi revine dupa vacanta din Japonia
Noriyuki Haga, liderul Campionatului Mondial de Superbike, este nerabdator sa se intoarca in mijlocul actiunii dupa ce si-a petrecut o mare parte din vacanta sa de vara in Japonia, acolo unde a avut grija de umarul accidentat in timpul etapei de la Donington Park.
Pilotul japonez a concurat ultima oara la Brno in ciuda faptului ca nu avea putere suficienta in umar si resimtea dureri foarte greu de indurat. Starea sa este mult mai buna in prezent datorita programului special de recuperare urmat si a echipamentelor medicale de ultima generatie.
"Vacanta mea de vara a fost petrecuta in principal cu reabilitarea mea fizica, asa ca ma voi simti mai bine in Germania, acolo unde abia astept sa pilotez Ducati-ul." a declarat Haga.
Noriyuki Haga trebuie sa-si apare diferenta fragila de numai sapte puncte din clasamentul general provizoriu si sa-i tina piept lui Ben Spies in cea de-a unsprezecea runda a Campionatului Mondial de Superbike.

