World Superbike
John Hopkins ramane pe tusa pana la finalul sezonului World Superbike
Debutul lui John Hopkins in World Superbike, la echipa Stiggy Racing, a fost unul plin de ghinioane inca de la inceput. De cand l-a inlocuit pe Roberto Rolfo, Hopkins a suferit numeroase accidentari care i-au compromis toate sansele de a obtine rezultate in sezonul 2009.
Dupa runda de debut de la Valencia, americanul s-a accidentat la Assen in antrenamente, dizlocandu-si un sold, ca urmare lipsind patru runde. A ratat inclusiv etapa de la Misano iar la testele de la Imola a fost nevoit sa se retraga din nou la recomandarile Clinica Mobile.
La Nurburgring, John aproape ca ajunsese la forma maxima din punct de vedere fizic, dar a fost implicat in chiar prima tura intr-un carambol in urma caruia a fost calcat de motocicleta lui Vitorio Ianuzzo. Doctorii i-au diagnosticat cateva contuzii la nivelul umarului si al incheieturii, externandu-l dupa scurt timp. La sosirea in SUA, la niste teste amanuntite s-a descoperit un mic hematom in spatele creierului, care sangerase dar din fericire sangerarea incetase. Americanul va suferi o noua serie de teste peste sase saptamani, pentru a se stabili gradul de vindecare al hematomului.
Deasemenea, Hopkins a suferit trei operatii diferite pentru a i se remedia ligamentele si tendoanele torsionate la soldul si umarul stang, la osul scafiod si o separare de oase la incheietura dreapta, care a necesitat o lipire a oaselor in prealabil.
Hopkins si Ashleigh, sotia sa, au deschis un jurnal video pentru a tine la curent fanii cu starea lui de sanatate.
John Hopkins 21 via Two Wheels





