Cauta in stiri

RSS Feed

Raliul Dakar

Mani Gyenes este pregatit pentru startul in Dakar 2009

18.12.2008
Foto ©: J. Tomaselli

In mai putin de 10 zile, imediat dupa Craciun, pe 27 decembrie, Mani Gyenes alaturi de colegii sai din Vectra Racing Team vor porni catre Argentina pentru a concura in editia din 2009 a raliului Dakar.

Pentru prima data in istoria sa de peste 30 de ani, cel mai dificil rally-raid din lume paraseste Africa, urmand ca editia de anul viitor sa se desfasoare in perioada 3 – 18 ianuarie in Argentina si Chile.

Cel mai bine clasat pilot roman in raliul Dakar, Mani Gyenes (locul 9 la debutanti in 2007) va concura in acest an pentru Vectra Racing Team, echipa care isi are sediul in Brasov si care, datorita componentei, a devenit cel mai puternic team privat care va concura la categoria moto in Dakar 2009.

Mani Gyenes (numar de concurs 49, motocicleta KTM 690 Rally):
Ma bucur ca reusesc sa merg in aceasta editie a Dakar-ului pentru ca mutarea in America de Sud a dus la cresterea bugetului necesar si este foarte greu sa ajungi in cel mai dificil raliu al lumii. Dezamagirea suferita anul acesta, cand s-a hotarat anularea editiei 2008, inca exista mai ales ca acea decizie a dus ulterior la mutarea raliului pe un alt continent. Colegii din Vectra Racing, David Casteu si Frans Verhoeven care au mai multa experienta in rally-raid avand in vedere ca pana in urma cu cateva luni au fost piloti de uzina KTM, ne-au ajutat sa ne pregatim pentru noile suprafete de rulare. Dar pana nu vom ajunge in Argentina este foarte greu sa dai un pronostic asupra locului pe care vei termina. Raliul si-a pastrat reputati de cel mai dificil din lume si ma astept sa fie o editie mult mai grea decat cea din Africa din 2007. Sper sa ajungem toti cu bine la finis si sa fim feriti de probleme tehnice.”

Plecarea din Romania catre Argentina se va face pe 27 decembrie, cand partea romaneasca a echipei va pleca de pe Aeroportul Otopeni la ora 15:50 in directia Madrid urmand ca pe 28 decembrie sa aterizeze in Buenos Aires

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.