Cauta in stiri

RSS Feed

Campionatul European Alpe Adria

Pascota obtine locul 3 la Pannonia Ring

10.06.2009
Foto ©: pascota-racing.ro

Pilotul roman Ionel Pascota, UCM Resita, a ocupat locul trei in cursa de la Pannonia Ring, aceasta fiind a patra etapa a Campionatului European de motociclism viteza Alpe Adria.

Pascota a beneficiat de o plecare din pole position insa ploaia a afectat in final evolutia pilotului roman. Din cauza suprafetei de rulare ude, pilotul UCM Resita a preferat sa inlocuiasca cauciucul din fata cu unul pentru ploaie, in timp ce pe spate a pastrat anvelopa pentru pista uscata.

In ultimele tururi de pista, ploaia a incetat, circuitul a inceput sa se usuce iar pilotul banatean, avand o anvelopa de ploaie, a pierdut treptat din viteza, fiind depasit in final de doi concurenti.

Victoria a revenit slovacului Jaroslav Cerny (Yamaha), cu timpul de 23 min 33 sec 063/1000, in vreme ce pe locul secund s-a clasat austriacul Thomas Berghammer (Yamaha), 23 min 36 sec 816/1000, iar al treilea a fost Pascota (Yamaha) cu 23 min 27 sec 190/1000.

In clasamentul general provizoriu, primul loc este ocupat de slovenul Bostjan Pintar, 93 puncte, urmat de Berghammer, 47 puncte, cehul Jiri Broz, 46 puncte, slovacii Tomas Svitok, 45 puncte, si Jaroslav Cerny, 43 puncte, Ionel Pascota, 37 puncte, etc.

Via | Adevarul

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.