Cauta in stiri

RSS Feed

Dementor Motocross Cup

Dementor Motocross Cup a dat KTM-urile pe primul sezon

29.10.2012
Foto ©:

Visul oricarui copil de a avea o motocicleta de curse cu care sa devina un mare campion a devenit o realitate pentru doi mici piloti de motocross din Romania. Este vorba despre sibianul Marius „Mario” Popovici (AMC Bogdan) si despre Hunor Szfarli (ORT Racing Odorheiu Secuiesc), care au fost rasplatiti sambata seara la Prundu cu cate o motocicleta KTM, pentru castigarea claselor MX 50 respectiv MX 65 ale competitiei care reuneste elita motocrosului autohton.

„Sunt fericit ca am ajuns cu bine la final si ma gandesc deja la sezonul viitor. Copii fericiti, asa cum am vazut in aceasta seara, inseamna un viitor mai bun”, a declarat Dan Tatoiu, din partea Dementor KTM, sponsorul principal al cupei private care isi propune sa pregateasca o generatie de sportivi ce pot reprezenta Romania cu succes pe scena internationala a motocrosului. Valoarea celor doua motociclete depaseste 8.000 de euro, la care se adauga si premiile oferite de sponsorii atrasi de organizatori, cluburile sportive Dual Racing si Top Cross TCS.

Ionut Corbea a reprezentat deja onorabil Romania in finala Campionatului European de Motocros si a urcat pe prima treapta a podiumului la clasa MX 85, iar George Cabal (Vectra Zarnesti), pilot pregatit de zarnesteanul Ovidiu Sparchez (antrenorul lotului national de motocross), castigatorul clasei MX2, isi propune ca anul viitor sa isi incerce fortele in Campionatul European de Motocros.

Pe prima treapta a podiumului clasei MX1, Adrian Raduta a declarat ca anul viitor va lua o pauza competitionala, urmand a se dedica activitatii organizatorice in aceasta competitie care reuneste elita motocrosului romanesc dar si antrenoratului, iar castigatorul de la Amatori, ambitiosul Ciprian „Zarzarica” Staicu va alerga anul viitor alaturi de profesionisti. Nu in ultimul rand, clasa Veterani a fost castigata de Ciprian Popescu (Dual Racing Team), care timp de un sezon intreg a fost si organizator si pilot in aceasta competitie: „Avem deja idei pentru anul viitor si sunt extrem de multumit ca primul sezon an al Dementor KTM Motocross Cup s-a incheiat fara incidente, ceea ce a confirmat calitatea organizarii. Doresc sa le multumesc pentru participare tuturor sportivilor si familiilor lor, care impreuna formeaza o alta mare familie, cea a motocrosul”, a declarat Ciprian Popescu.

Aflati mai multe despre aceasta cupa pe site-ul oficial dementormotocrosscup.ro

 

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.