Cauta in stiri

RSS Feed

Red Bull Romaniacs

Sorina Sandu, prima romanca care va concura la Red Bull Romaniacs

11.08.2009
Foto ©: Red Bull Photofiles

Desi este cel mai greu enduro rally din lume, Red Bull Romaniacs nu a dus lipsa de prezente feminine, nemtoaica Lisi Mucha urcand chiar pe podium la Experti Echipe in 2005. Insa pana in 2009 nici o romanca nu a reusit sa se inscrie.

A spart gheata Sorina Sandu, o tanara de doar 19 ani, componenta a lotului national de enduro si castigatoare in 2008, la categoria fete, a Campionatului Est European de Enduro. Sorina va concura la clasa Hobby facand echipa cu austriaca Daniela Pexa.

Nu eram decisa sa merg pana in urma cu cateva zile. Este o competitie extrem de grea, insa am decis sa concurez pentru ca este o buna ocazie de a acumula experienta. Si sper ca decizia mea sa le determine si pe alte fete din Romania sa participe la competitii. La Red Bull Romaniacs nu imi doresc decat sa termin pentru ca este un raliu care te solicita la maxim, in munti, timp de 4 zile, iar eu nu am mai participat la enduro-uri atat de lungi”.

Incepand cu sambata, 15 august, Red Bull Romaniacs 2009 isi tureaza motoarele, Sibiul gazduind pentru a sasea oara cel mai dificil raliu hard enduro al lumii. 117 rideri, de pe 4 continente, vin in acest an in Romania pentru a-si depasi limtele fizice in incercare de a termina cel mai important raliu moto gazduit de Europa.
 
Informatii legate de Prolog
In dimineata zilei de 15 august, mai precis la ora 9.00 se va da startul in mansele de calificare pentru Prologul propriu-zis, care va incepe la ora 14.00. Astfel, toti cei 117 rideri vor parcurge de doua ori traseul amenajat pe Bd.ul Coposu, luandu-se in considerare timpul din cea mai buna tura.

La ora 14.00 vor concura, in functie de timpii din calificari, primii 16 piloti de la fiecare clasa (Profi, Expert Single, Expert Teams, Hobby), turele din aceasta mansa fiind cele care decid, practic, ordinea de start in prima zi de raliu (16 august).

Pentru a vedea punctele destinate spectatorilor accesati www.redbullromaniacs.com.

Program Red Bull Romaniacs 2009

15 august – Prolog in centrul Sibiului, Bd.ul Coposu - ora 14:00
16 august – Prima zi in munti
17 august – etapa Sibiu  - Petrosani
18 august – etapa Petrosani - Sibiu
19 august -  ultima etapa si finisul oficial al raliului in centrul Sibiul, "Cladirea Crazy Bike" (este vorba despre cladirea de pe Bd-ul Coposu care se afla in constructie de peste 4 ani).

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.