Cauta in stiri

RSS Feed

portret

Un pilot complet JMB 111

Costi Radoi | 09.01.2012
Foto ©: JT Racing

In istoria motorsportului si-au facut mereu locul piloti de un mare talent, care nu numai ca au aratat scantei de geniu pe pista, dar au si impresionat prin modul lor de a se adapta unor situatii diferite ce i-au pus in incurcatura, sau prin taria de care au dat dovada cand s-au intors pe pista dupa un accident urat.

Unul dintre acesti piloti, Jean Michel Bayle, este un campion al operatiilor suferite, al oaselor reparate, dar cel mai important, este un maestru in modul de adaptare la diferitele motociclete sau clase unde a concurat. Astfel se alatura ligii de unde fac parte oameni ca John Surtees, care a castigat titlul de campion mondial atat la Formula 1 cat si la Motociclism Viteza, Stephane Peterhansel care a castigat Dakar-ul si cu motocicleta si cu masina si altii.

Lucrurile prin care Bayle se deosebeste de cei amintiti, sunt totala diversitate a categoriilor, dar mai ales longevitatea in activitatea sportiva

Dar sa vedem cine este JMB.

S-a nascut ca o pacaleala pe 1 aprilie in 1969, iar la 9 ani deja avea parte de prima motocicleta de cross si prima accidentare la un genunchi. Acest lucru nu l-a descurajat, ba din contra, l-a intaratat si mai tare astfel incat, cativa ani mai tarziu deja era campionul Frantei la clasa Mini Verte, motociclete de cross de pana in 70 cmc, apoi a trecut la 80, a urmat 125 si povestea deja incepea sa prinda contur.

In 1987 iese al treilea la general in Campionatul Mondial de Motocross, la clasa 125, dar castiga campionatul de motocross al Frantei la 125, Supercross-ul francez la 250 si “Cupa Asilor”, pentru ca anul urmator sa castige titlul mondial la 125 si sa repete performanta de la Supercross-ul francez la 250 si “Cupa Asilor”. Anul 1989 reprezinta titlul mondial la motocross clasa 250, dar si numeroase participari in cursele de Supercross de la americani. In 1990, in Statele Unite ale Americii, in AMA Supercross clasa 250 reuseste titlul de vicecampion. In 1991 reuseste 3 tiluri in acelasi an: campion AMA Supercross la clasa 250 si campion AMA Motocross la clasele 250 si 500, dar si castigator al cupelor de Supercross europene, 5 la numar, pentru ca in 1992 sa termine al treilea la general la AMA Supercross clasa 500. In perioada sa de dirt-bike riding, in afara de titlurile amintite, a mai reusit si victorii in Cupa Natiunilor la Motocross, si in Supercross-ul Japoniei, plus participarea cu succes la diferite evenimente de freestyle.

Anul 1993 a fost un an de turnura, deoarece s-a mutat in Motomondialul de Viteza, la clasa 250, unde cea mai buna clasare la general a fost locul 8 in 1994. In 1996 realizeaza trecerea la clasa 500, unde obtine pozitia a noua la general, insa din pacate a fost cea mai buna clasare, deoarece Kenny Roberts Senior deja renunta la motoarele Yamaha si incepea visul sau de a construi propria motocicleta, asa zisele motoare Modena, asa ca JMB a avut o participare destul de modesta. Tot in ‘93 si ‘94 a castigat si competitiile de supermoto Guidon D’Or, unde l-a avut ca adversar direct pe Stephane Chambon.

In 2000 trece la anduranta si antrenamente de Superbike si castiga cursa de 8 ore de la Estoril, apoi in 2002 castiga ambele curse de 24h de la Bol D’Or si de la Le Mans, pentru a repeta performata de la Bol D’Or si-n 2003, insa doar cu locul second la Le Mans. Accidentarea grava din 2002 isi spune cuvantul, JMB vorbind deja despre retragere.

Cum cursele de anduranta nu sunt atat de numeroase, s-a intors la vechea sa iubire, off-road-ul, astfel incat in 2003 a castigat 2 etape din Campionatul Francez de Enduro, pentru ca in 2004 sa-si mai adauge o victorie de etapa in palmares, plus cupele independente de enduro “Val de Loraine” si “Grappe de Cyrano”. Si cum enduro si trialul sunt mana in mana pentru unii piloti, in aceasta perioada incepe sa cocheteze si cu acest gen, dar numai cu partea de outdoor, castigand de doua ori competitia de 5 zile “Verdon Classic”

In 2006, schimba ghidonul pe volan si invinge in Campionatul Francez de Touring Cars, avand si o participare la SPA in campionatul Belgian asemanator.

Printre alte realizari ale sale se numara: castigarea rally-ului Raid Quad Passion din Maroc la volanul unui side-by side Polaris RZR 800; duelul castigat cu motocicleta de cross in fata unui bob, duel tinut fix pe pista de olimpica de bobsleigh de la La Plagne, castigarea rally-ul Provence la Grupa N cu un Peugeot 106, locul 5 la a treia editie a rally-duelului ALES 307 WRC, la volanul unui Peugeot 307 WRC, castigarea titlului Novotel la golf, competitie destinata personalitatilor.

Pentru si mai multe informatii, exista site-ul www.jmb111.com

Bookmark and Share
 

Spune-ti parerea

 
 
 
 
 
 

Avertisment
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
Va rugam sa nu folositi un limbaj indecent.